sâmbătă, 19 noiembrie 2016

IERTARE IN UNIVERSUL SPIRITUAL NU EXISTA-George Vasii

'Voi aborda acum cea mai importantă problemă, pe care o considerăm capitală pentru orice om angajat pe drumul purificării:PROBLEMA IERTĂRII.
Trebuie să recunoaştem de la bun început că numeroase texte Evanghelice vin parcă să contrazică ceea ce vom afirma acum şi anume faptul că: NU EXISTĂ IERTARE. În toate cercetările noastre care s-au desfăşurat între anii 1964-1978, deci în 14 ani, nu am întâlnit aceasta noţiune de iertare.
IERTARE ÎN UNIVERSUL SPIRITUAL NU EXISTĂ!
Este ştiut că religia creştină, atât la ortodocşi, cât şi la catolici, are ca unul din principalii săi suporţi posibilitatea curăţirii sufletului prin iertarea păcatelor, pe care o poate realiza preotul printr-o simplă formulă rituală, în baza unui prerogativ acoperit de un text bine cunoscut. Să ne oprim asupra textului despre care se spune că ar sta la baza “harului”, al puterii pe care o primeşte preotul de a “ierta” păcatele după spovedanie (mărturisirea libera a păcatelor).
Textul spune astfel: “…şi acestea zicând ISUS a suflat şi a zis: Luaţi, Duh Sfânt: cărora veţi (ierta), (dezlega) păcatele se vor (ierta), (dezlega) şi cărora le veţi (ţine), (lega)…(ţinute), (legate) vor fi” (Ioan X. 22). Am pus special între paranteze cele doua traduceri diferite care s-au făcut, unele traduceri folosind termenul de “iertare”, altele de “dezlegare”.
Facem o paranteză pentru a prezenta rezultatul cercetărilor noastre. Din toate cele prezentate de noi a rezultat că fiecare “abatere”, fiecare “păcat” îşi are culoarea lui specifică. Astfel: crimei îi corespunde culoarea roşie; hoţiei –maro; falsităţii şi minciunii –sepia; desfrâului –albastrul; perversiunilor sexuale –violet; magiei negre - verde; toate acestea agravându-se tind să devină în timp negre. Conform cercetărilor noastre, spuneam, că nu există posibilitatea ca cineva din afară să aibă puterea de a şterge vreo pată de pe spirit. Petele nu se pot şterge la comandă, nici la o oarecare formulă, fie ea cât de pompoasă.

Dacă s-ar fi putut face aceasta, atunci însuşi Dumnezeu ar fi spălat pe toţi de toate păcatele şi s-ar fi rezolvat toate dramele dintre oameni, provocate de cei cu culori închise. Daca ar fi putut Dumnezeu face aceasta, ar fi rezolvat-o cu siguranţa, scutind omenirea de o istorie plină de tragedii şi drame.

Ori pata, păcatul, ele sunt acelea care au creat tragicul DESTIN al acestui Pământ, destin pentru rezolvarea căruia a fost necesară coborârea pe Pământ a unei fiinţe divine, tocmai pentru a găsi calea care să rezolve starea de păcat, tocmai pentru a da soluţie omenirii de a depăşi PETELE - sursele răutăţii, urii şi nedreptăţii.
Petele nu se pot IERTA de nimeni. Este cea mai dificila problemă care stă nu numai în fata unui om, ci în fata întregii istorii a umanităţii. Petele nu se pot ierta, dar se pot “curăţi”. Omul poate scăpa de ele în timp, prin abţinerea de la acel păcat şi nu numai atât, ci şi printr-o compensare de fapte bune şi efort meditativ. Mai mult, petele de culoare închisă NU SE MAI POT ŞTERGE. Doar petele semideschise mai pot spera să obţină curăţirea şi aceasta intr-un interval de 5-20 ani, în funcţie de judecata de apoi, acea judecată finală a tuturor acţiunilor, a tuturor spiritelor.
Se naşte întrebarea: de ce ISUS a venit la acea vreme şi la ce judecată va fi mai târziu? De ce această pauză? De ce această distanţă în timp? Răspunsul, este cât se poate de limpede, atât de logic:
PENTRU CA CEI CU PETE SĂ AIBĂ TIMP SĂ SE CUREŢE.
Să fim lucizi: nu s-au lăsat doar câteva secole pentru acest lucru, ci milenii, tocmai pentru că a se putea curaţi petele nu este suficienta o singură viaţă, ci mai multe, mai ales în cazurile de o gravitate deosebită.
ISUS nu a practicat niciodată iertarea în masă, căci legea efortului ar fi fost contrazisă, iar ISUS prin esenţă respectă Legea potrivit căreia fiecare răspunde de propriile sale acţiuni. Ţinând seama de acestea şi revenind la textul nostru citat mai sus, cel ce a tradus acel cuvânt vechi prin “iertare” a comis o gravă eroare de fond, o adevărată rătăcire. Putem afirma că: A CREDE ÎN IERTARE ESTE CEA MAI CRUNTĂ EREZIE
care ar fi trebuit dintr-un început scoasă în relief. A crede în iertare este expresia unei concepţii greşite despre ceea ce este esenţial în existenţa noastră: EFORTUL.
Credinţa în iertare este opiumul leneşilor spirituali, a celor care speră să se “mântuiască”, să fie primiţi în “rai” din milă, din marea milostivire a lui Dumnezeu, care se “îndură”, îi “iartă” de potlogării şi-i primeşte în Împărăţia Cerurilor pe cei ce fac cruci şi aprind lumânări în biserici. A crede în iertare este expresia celei mai grave stări spirituale; LENEA MINŢII, lipsa MEDITAŢIEI, lipsa untdelemnului CANDELEI DUHULUI.
Revenind la textul nostru, dat mai sus, expresia de a dezlega poate fi expresia unui fenomen care s-ar putea produce în anumite condiţii. Aceste condiţii implică existenţa unui preot, puternice radiaţii luminice şi mensonice, precum şi a unui credincios plin de râvnă dornic realmente de a pune stavilă păcatului. În cazul în care un astfel de preot realizează o apropiere de cel dornic de curăţire, preotul, prin puterea câmpului sau magnetic şi luminic, poate produce un câmp inductor, care să genereze un fior sacru în cel dornic de curăţire, fior care să-l determine să se “dezlege” de starea de păcat, să pună stavila păcatului, să iasă din cercul vicios al abaterii. Într-adevăr, un astfel de preot poate să “dezlege”. În acest sens există DEZLEGAREA.
Intră astfel în discuţie: pe de o parte PUTEREA câmpului luminic şi mensonic al preotului, care reprezintă câmpul inductor, de pe alta parte capacitatea celui în stare de păcat de a recepţiona, de a fi sensibil la “câmpul inductor” al preotului. Zadarnic există un preot plin de putere magnetică inductoare, dacă omul este leneş şi insensibil la puterea preotului. El nu se va putea ridica, nu se va putea curăţi, chiar dacă culoarea păcatului nu este gravă; dacă nu avem de a face cu o “lene” statornicită atunci el este sensibil la puterea mensonico-luminică a preotului, se naşte în el un “curent indus” şi în felul acesta dezlegarea primită poate constitui o primă treaptă în dificilul urcuş care implicit urmează dezlegării. Cel mai eficace mod de curăţire este schimbarea opticii, modificarea concepţiei asupra vieţii şi faptelor, a distincţiei dintre ceea ce este bine şi ceea ce este rău în acţiuni. Dezlegarea, care implică, necesită, schimbarea opticii. Această schimbare necesită reculegerea, introspecţia, întoarcerea omului către sine. Acesta este însă un fenomen, un proces ce reaccelerează urcuşul, pentru că A TE CURAŢI înseamnă A ÎNCEPE URCUŞUL, urcuşul atrage noţiunea de timp… Curăţirea? DA! Dar în timp şi nu în gol, ci plin de RÂVNĂ, STRĂDANII şi EFORTURI, prin lupta cu sine, cu pornirile, cu intenţiile, cu gândurile… Fără să considerăm am epuizat tot ceea ce s-ar fi putut spune despre inexistenţa iertării, ne vom referi totuşi în continuare la cele spuse de ISUS la "Cina cea de taină".
Precizăm că la împărţirea pâinii nici unul dintre apostoli, nici unul dintre evanghelişti nu spune că prin pâine s-ar ierta păcatele (Matei XXIV. 26; Marcu XIV. 22; Luca 22. XIX; Ioan nu vorbeşte despre cina). Vom înfăţişa însă toate textele din cele trei sinoptici, care se referă la “sânge”:
Matei XXIV. 27-28 “Beţi din acesta toţi, Acesta Este Sângele Meu, al Aşezământului celui Nou, care pentru mulţi se varsă pentru iertarea (în alte traduceri, spre <>) păcatelor”;
Luca XXII. 20: “Acest pahar este Legea Cea Nouă întru sângele Meu care se varsă pentru voi”, (nici aici nu se pomeneşte de <>);
Marcu XIV. 24: “Acesta este sângele Meu, al Aşezământului celui Nou care pentru mulţi se varsă” (reţineţi că nu se spune nimic de iertare);
Ioan nu pomeneşte nimic despre “Cina cea de taină”.
Din cele prezentate mai sus rezultă că doar Matei pomeneşte de iertare, curăţire, ceea ce este cu totul altceva, deoarece sângele are semnificaţia CONCEPŢIEI (filosofiei), care poate curaţi MINTEA şi implicit, petele de pe spirit. Este momentul să precizăm că prin expresia “Sângele Aşezământului Celui Nou” se exprimă concludent dezideratul lui ISUS de a instaura o lume noua, pe o concepţie filozofică noua. Aşa cum sângele în timp dă viaţă celulelor şi organelor, tot aşa concepţia Christianică este menită să aducă ordinea în om şi în întreaga societate omenească - TRUPUL DOMNULUI.
Considerăm dilema lămurită. Ar fi de prisos să mai întrebăm cititorul cum ar putea un preot să-l ierte dintr-o data pe un bandit, care toata viata lui a prădat şi a furat.
Pentru cei ce se gândesc la “tâlharul din dreapta”, precizăm că am cercetat şi acest caz şi acel zis tâlhar (din dreapta lui ISUS) nu era un tâlhar obişnuit, ci un fel de “haiduc”, care făcea dreptate în felul lui, ajutând săracii. Numele lui era Cadimen, avea culoare gri deschis şi a ajuns în stratul VI. Menţionăm că tâlharul din stânga era realmente un tâlhar, un criminal şi un hoţ de drumul mare, cu pete roşii, maro şi jumătate negru.
Biserica creştină, dogmatica, nu a putut descifra ce este în fond păcatul, cine tine “contabilitatea” acestor păcate, unde “se scriu” ele, cum deosebeşte Dumnezeu un păcătos de unul curat, pe unul bun de altul care este mai bun ş.a.m.d.
Lucrarea noastră are darul de a lămuri aceasta. Spiritul însuşi exprimă starea de păcat - petele, curăţenia prin gri şi nobleţea prin alb şi celelalte intensităţi de luminozitate ale spiritului. În cele de mai jos vom expune diferite texte extrase, care să ateste, să demonstreze, autenticitatea datelor noastre referitoare la pete, culori şi luminozităţi.
“Iată vin, zice EL… ferice de cel ce priveghează şi-şi păstrează HAINA SA NEPATATĂ, ca să nu umble gol şi să nu se vadă ruşinea lui” (Apoc. XIV. XV.). “Dar cei din Sardea… puţine nume care nu şi-au întinat hainele lor şi vor umbla cu Mine în haine ALBE şi de unde au venit?…
- Aceştia sunt cei care au venit din necazul cel mare. Ei şi-au spălat HAINELE lor şi şi-au ALBIT VEŞMINTELE lor cu SÂNGELE MIELULUI” (Apoc. VII, XIII - XIV.). Din acest citat reiese acurateţea expresiei că: … şi-au spălat hainele lor, deci prin efort, prin SÂNGELE (CONCEPŢIA, GÂNDIREA) MIELULUI şi-au ALBIT VEŞMINTELE… nu spune că cineva i-ar fi iertat.
Şi în sfârşit, un text referitor la luminozitate: “… iar cei şapte îngeri erau îmbrăcaţi în HAINE CURATE SI LUMINOASE” (Apoc. XV. VI.).''
SuRSA: (Facebook, text  din George Văsii-Tainele universului spirițual.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu